Dacă-n zori găsești fereastra deschisă
să știi că am venit să-ți dau la o parte ciuful de pe frunte,
scutind vântul de acest efort,
vântul, prietenul tău leneș, ce s-a săturat
să-ți mângâie cararea...

Am trecut să dau perdeaua-n lături,
să-ți scutesc urechile de zgomotul enervant și sacadat al șinelor de la draperie,
să nu-ți las iluziile să fugă departe, departe...

Am fost acolo, la căpătâiul tău, exact când
Luna iși lăsa lacrimile de fotoni să mângâie
armata de gene ce se mișca prompt la comanda R.E.M.-ului ce-ți zguduia somnu-argintiu.

Eu am fost cea care-atunci când Popeștii de la 3
s-au apucat în toiul negurii să zgâlțâie paturi,
ți-am inundat timpanele cu-acorduri soptite
si mi-am lasat mainile reci pe urechile tale.

C`etait moi la dame en rose ce contrasta
cu noaptea și dădea șpagă la greieri să tacă naibii odată,
ca nu care cumva să-ți deschizi inima și să mă-nghiți,
și ochii tai - să mă prindă-n flagrant delict,
citindu-mi pe buze un te iubesc adormit prea devreme deja.